11 Noiembrie 2016 devine ZIUA SECURITĂȚII PRIVATE în ROMÂNIA

Federația Serviciilor de Securitate (FSS) organizează un eveniment unic dedicat întregii industrii: „Ziua Zecuritatii Private” în România.

Evenimentul are loc pe 11 noiembrie 2016 la Hotel JW Marriott Grand Hotel București și include: Adunarea Generală a  Federației Serviciilor de Securitate, un seminar din cadrul campaniei de promovare a Manualului European “Best Value” pentru achiziția serviciilor de securitate pe criterii de calitate precum și, o premieră națională, Gala de decernare a Trofeelor OSPA pentru Excelentă Pofesionala în Securitate Privată.

La eveniment sunt invitate să participe toate companiile românești din industria de Securitate Privată interesate de evoluția acestei piețe și de creșterea calității serviciilor.
România este cea de-a șasea țară intrată în circutul OSPA după ce, până în prezent, au avut loc Gale OSPA în Australia, Germania și Norvegia. Gale similare sunt organizate în Marea Britanie, Nigeria, Polonia și Statele Unite.

În cadrul ediției 2016 se vor acordă premii la patru categorii: Manageri de securitate;  Instalatori/integratori de sisteme de securitate; Agenți de securitate și Consultanți de securitate (evaluatori de risc la securitate fizică). Programul OSPA a fost dezvoltat în Marea Britanie de un grup de cercetători din domeniile managementului riscului și criminologiei. OSPA (The Oustanding Private Security Awards) adică Trofeele pentru excelență Pofesionala în Securitatea Privată, este singurul program independent și obiectiv, creat pe baze științifice care recunoaște și recompensează performanță și excelența profesională a specialiștilor care lucrează în domeniul securității private. Înscrierea candidaturilor în cursă pentru Trofeele OSPA este deschisă până la data de 22 Septembrie. Pentru înregistrarea nominalizărilor accesați https://ro.theospas.com/înscriere-în-ospa/

Seminarul organizat în cadrul evenimentului reprezintă a doua etapă de promovare a  Manualului European “Best Value” pentru achiziția serviciilor de securitate pe criterii de calitate. Cele două sesiuni ale seminarului vor fi axate pe subiectele “Raportul Preț/Calitate-criteriu-cheie în selecția furnizorilor de servicii de securitate privată” și “Calitatea și profesionalizarea securității private prin management competent și inovație tehnică”. Seminarul se va desfășura în cooperare cu Confederația Europeană a Serviciilor de Securitate, ai cărei reprezentanți de top vor fi prezenți la București. La ediția 2016, vor participa asociații profesionale ale securității private din Belgia, Croația, Estonia, Macedonia, Marea Britanie și Slovenia.

Lasă un răspuns