Alin Lupea și-a dedicat întreaga viață profesională chestiunilor de securitate. Absolvent al Liceului Militar din Alba Iulia și al Școlii de Artilerie din Sibiu, este selecționat în anul 1990 în proaspătul înființat Serviciu de Protectie și Pază [SPP].
Demisionează din SPP și se angajează în domeniul securității bancare – la una din cele mai importante bănci de pe piața romanească – unde promovează treaptă cu treaptă până în fruntea ierarhiei de securitate (CSO).
Absolvent de studii postuniversitare militare și de management, a susținut o intensă activitate în cadrul Comisiei Tehnice de Securitate Bancară (Asociația Romană a Băncilor), a grupului de lucru pentru reglementarea securității private (Ministerul de Interne) precum și în cadrul Institutului Bancar Roman ca lector pentru cursurile de formare de specialitate.
A promovat și implementat proiecte inovative de înaltă complexitate și a fost unul dintre promotorii parteneriatului operativ public-privat în domeniul securității bancare.
Implicat încă de la început în programul OSPA, ca membru al juriului național, a primit la ediția din acest an a Premiilor OSPA România cel mai prestigios trofeu, cel pentru întreaga carieră dedicată securității private!
Vocea Securității Private (VSP): Bună ziua! Mă bucur că putem purta această discuție!
Alin Lupea: Vă salut și, prin intermediul dumneavoastră, îi salut pe toți cititorii pasionați de securitate. Sper ca discuția noastră să le fie de real folos!
VSP: Sunteți o persoană care prin activitate și implicare ați reușit să vă puneți amprenta pe industria de securitate din România. Ce schimbări majore ați inițiat?
Alin Lupea: Când am început eu să lucrez în domeniu, acum 25 de ani, erau desigur activități din sfera securității fizice, dar în niciun caz nu se putea vorbi de o industrie sau, cel puțin, nu în termenii de azi. Și atunci obiectivul meu personal a fost, ani de zile, acela de a prezenta managementului băncii și autorităților în domeniu, importanța securității și a serviciilor aduse de aceasta unei companii, dar și societății în ansamblu.
Deci, dacă aș vorbi de „schimbări majore”, așa cum mi-ați cerut, atunci cred că ar fi una cu adevărat majoră: am fost parte, alături de alți câțiva colegi, la efortul de schimbare a percepției locale asupra securității și de conturare a acesteia ca industrie, într-un proces care a început acum mai bine de un sfert de secol și care este în desfășurare zi de zi.
Mai plastic, ceea ce am făcut noi a fost să dăm posibilitatea apariției unui izvor care, odată ce a țâșnit dintr-o stâncă, a reușit an după an să devină un „râu” important, care și-a făcut propriul curs. Sper ca profesioniștii actuali și cei care vor veni după noi să reușim, cu toții, să lărgim albia „râului” până la dimensiunile unui fluviu.
În planul carierei personale, ca manager de securitate al BRD – Groupe Societe Generale din anul 1997, aș nota trei realizări, bineînțeles, într-un efort de creație și implementare împreună cu întreaga echipă de securitate: Centrul Național de Alarmare BRD, de fapt, un centru de monitorizare și de recepție a alarmelor, care centralizează la nivel național semnalele venite de la echipamentele de securitate instalate la unități, un nou concept de agenție standard securizată și un proiect derulat sub formă de parteneriat cu un start-up, un sistem de ride-sharing cu echipajele de intervenție.
VSP: Conduceți, iată, de o bună perioadă departamentul de securitate al uneia dintre cele mai mari bănci din România. Care sunt tendințele în domeniul securității bancare?
Alin Lupea: Tendințele sunt clar legate de informatizare, cu tot ce aduce nou aceasta, de la inteligență artificială la simplificarea sau automatizarea unor procese, de la aplicații generatoare de răspuns rapid și economii bugetare, la soluții moderne de transport al valorilor șamd.
De aceea, aș spune că am trecut foarte rapid, ca evoluție la scara timpului, de la paznicul clasic la paznicul cu ochii pe monitoare sau, în zilele noastre, la monitorizarea inteligentă, prin intermediul soluțiilor AI. Asta se vede și în structura personalului de securitate, în care competențele muncii pe calculator sunt tot mai solicitate.
Acum, revenind la tendințe, aș semnala un lucru foarte important și o fac mai ales din calitatea mea de președinte în exercițiu al Comisiei Tehnice de Securitate din cadrul Asociației Române a Băncilor: avem nevoie urgentă de modernizarea legislației de securitate în România! Funcționăm pe o lege din 2003, deci dinaintea intrării României în Uniunea Europeană, care este oricum perimată prin prisma timpului scurs și a evoluțiilor tehnologice uimitoare din domeniu! Și dacă m-am referit la început la industria securității în termeni acvatici, tot plastic aș spune acum că de această schimbare de legislație avem nevoie ca de aer! De aceea, vreau să precizez că, la nivelul Comisiei Tehnice de Securitate din cadrul ARB, suntem pregătiți să colaborăm cu autoritățile competente în elaborarea și adoptarea unei noi legislații, una modernă, europeană, care să ne permită racordarea la cele mai înalte tehnologii și să corespundă ritmului de dezvoltare a industriei securității.
VSP: După o implicare în calitate de membru al juriului în primele cinci ediții ale Premiilor OSPA România, la ediția din acest an ați fost într-o altă postură. Cum ați trăit această schimbare?
Alin Lupea: A fost un moment deosebit mai ales pentru că un premiu ca acesta (n.red. – Trofeul de Excelență OSPA România 2022, la categoria : Pentru întreaga carieră dedicată Securității) vine ca o încununare a unui efort îndelungat și bucuria e cu atât mai mare. Timpul parcă se scurge tot mai repede și astfel de premieri ale perseverenței și ale activității oarecum liniare de zi cu zi nu pot decât să ne bucure că se întâmplă.
A fost mai greu pe scenă decât în juriu, ca să răspund însă mai direct la întrebarea dumneavoastră.
VSP: Ce planuri de viitor aveți din punct de vedere personal și profesional?
Alin Lupea: Din orice poziție m-aș afla, îmi doresc să fac „râul” fluviu alături de colegii din industria de securitate, așa cum spuneam. Domeniul nostru este în plin avânt și are nevoie de toți profesioniștii pentru a se dezvolta în termeni moderni și structurat.
Marele câștig din ultimele două decenii este tocmai apariția multor profesioniști în domeniu, iar trofeele OSPA au un rol foarte important în stimularea performanței în domeniu. Pentru că, sigur, informatizarea este foarte importantă, inteligența artificială de asemenea, dar nimic nu va putea înlocui omul și munca în echipă.
Pentru mine, echipa a fost mereu pe primul plan și așa va rămâne. Și sunt mândru că am lucrat și lucrez cu oameni deosebiți, specialiști foarte buni, dar și caractere așijderea.
Vocea Securității Private (VSP): Aveți vreo recomandare pentru candidații la trofeele OSPA România?
Alin Lupea: Să-și facă treaba cât pot ei de bine și bineînțeles, să se înscrie într-un număr cât mai mare la una din cele șapte categorii de premii OSPA!
Premiile OSPA, de excelență profesională în securitatea privată, sunt un program bazat pe credibilitate și transparență, care se derulează în mari state ale lumii și este o bucurie pentru industria de securitate din România să beneficiem de astfel de instrumente internaționale de recunoaștere a performanței.
Prin urmare, munciți cât mai serios și profesionist și, desigur, nu uitați să vă înscrieți pe lista candidaților! S-a dat startul ediției cu numărul șapte a OSPA România!
Vocea Securității Private (VSP): Apropo de organizatori, pentru ei aveți o recomandare?
Alin Lupea: Industria locală a securității private are nevoie de un ochi critic și obiectiv, cu principii etice deosebite și criterii de acordare a trofeelor bazate pe cercetări științifice și standarde internaționale.
SUA, Marea Britanie, Canada, Australia, Franța, Germania sunt doar câteva dintre țările participante la programul OSPA și cred că este un lucru extraordinar de important că România se află în acest club select!
De aceea, nu aș vrea să închei înainte de a le mulțumi celor care au făcut și fac posibil programul OSPA în România: profesorului Martin Gill, domnului Gabriel Badea, dumneavoastra, domnule Bogdan Buzdugan, echipei Federației Serviciilor de Securitate, membrilor juriului, organizatorilor și sponsorilor evenimentului.
Singura mea recomandare: continuați acest proiect în beneficiul întregii industrii de securitate privată din România! Și faceți o Românie mai sigură, pentru familiile și copiii noștri!
Vocea Securității Private (VSP): Vă mulțumim pentru timpul acordat și sper să continuăm această discuție în curând!