CoESS răspunde intenției UE de stabilire a unui salariu minim pe economie la nivel european

Please follow and like us:

  • 0
  • Share

Referitor la intenția Uniunii Europene de a stabili un salariu minim la nivel european, CoESS susține necesitatea existenței unor criterii obiective de stabilire și actualizare a nivelului salariului minim pe economie la nivel național. În acest context se solicită existența unor cadre de reglementare foarte clare la nivel național, cu o implicare puternică a partenerilor sociali intersectoriali, iar anumite elemente specificate de Comisia Europeană pot rămâne doar la nivel de recomandări.

CoESS consideră utilă o listă cu acțiuni posibile care ar putea întări rolul negocierii colective în privința salariului minim și insistă asupra respectării criteriilor sociale în achizițiile publice, îmbrățișând cu căldură propunerea europeană referitoare la implementarea clauzei sociale incluse în Directiva referitoare la Achizițiile Publice 2014/24/EU. De asemenea CoESS recomandă Comisiei Europene promovarea liniilor directoare existente referitoare la modul de punere în aplicare a criteriilor sociale în achizițiile publice.

CoESS și partenerii sociali de la UNI Europa au definit criteriile sociale și calitative și abordările care trebuie să stea la baza legislației europene de achiziții publice în ghidul lor „Achiziția unor servicii de securitate privată de calitate”, disponibil și în limba română.

Please follow and like us:

  • 0
  • Share

Lasă un răspuns