Protectie si Puteri Sporite pentru Agentii de Securitate din Franta

Please follow and like us:

  • 0
  • Share

„…securitatea privată a cunoscut o apropiere de forțele de securitate publică, care trebuie să pună bazele unei politici de parteneriat între cele două corpuri profesionale”.

Adunarea Națională a Franței a adoptat în ultima parte a lunii noiembrie, după consultări și audieri cu reprezentanții patronatelor și asociațiilor profesionale, din cadrul securității private, o lege a „securității globale” în care se recunoaște rolul esențial al industriei de securitate privată.

Aceste modificări au la bază conceptul „Continuum-ului de Securitate”, un concept promovat de Confederația Europeană a Serviciilor de Securitate (CoESS), în care securitatea privată devine parte activă a comunității instituțiilor și organelor însărcinate cu asigurarea securității, siguranței și ordinii publice.

Astfel, conform noii legi,  în anumite situații, autoritățile publice (prefecții) pot încredința firmelor de securitate misiuni care țin de asiguarea ordinii publice în cooperare cu  poliția și jandarmeria, inclusiv în acțtiuni antiteroriste.

De altfel, în fundamentarea actului normativ în cauză se ia act de faptul că în ultima perioadă „securitatea privată a cunoscut o apropiere de forțele de securitate publică, care trebuie să pună bazele unei politici de parteneriat între cele două corpuri profesionale”.

În acest context al unei mai largi implicări în activități de siguranță publică, agenții de securitate francezi vor beneficia de protecție legală la fel ca și lucrătorii din serviciile și structurile de apărare și ordine publică prin creșterea pedepselor impuse celor care îi amenință, încearcă să-i intimideze sau chiar îi agresează, în acest sens urmând să fie modificat și codul penal.

Pe de altă parte, noua lege are și reglementari mai stricte, care urmăresc eliminarea infracționalității specifice industriei de securitate.

În primul rând, autoritatea de reglementare a securității private (CNAPS) a primit puteri extinse în a constata și sacționa încălcarea legislației, nu numai în ceea ce privește legislația de securitate, dar și în domeniul combaterii angajărilor ilegale și muncii la negru.

De asemenea se limitează drastic posibilitatea subcontractărilor între  companiile de securitate, pentru a se preveni subcontractările „în cascadă”, care facilitează evaziunea și diluarea responsabilității pentru serviciul executat. De asemenea nu se mai poate subcontracta mai mult de 50% din serviciul contractat. Argumentul a fost că o societate care câștigă un contract trebuie să aibă capacitatea să îl execute. Deci în Franța nu vor mai putea executa contracte de pază firmele cu “0” (zero) angajați așa cum se mai întâmplă pe la noi.

Se impun de asemenea reguli mai stricte de acces la profesie, dar și în privința condițiilor și modalităților de exercitare a meseriei de agent de securitate. Se prevede inclusiv atribuirea unui număr de identificare unic pentru fiecare agent de securitate o dată cu obținerea brevetului de calificare. Nu pot deveni agenți de securitate cei care au mai putin de 5 ani de ședere legală in Franța, nu cunosc limba și nu demonstrează că și-au însușit și aderă la valorile și principiile Republicii Franceze.

Organizația patronală a întreprinderilor de securitate din Franța, GES, a avut un rol activ și determinant în promovarea acestor noi norme legale, de natură să recunoască și să mărească importanța socială a industriei de securitate din această țară.

GES este membra a CoESS, care în România este reprezentată de Asociația Română pentru Industria de Securitate (ARIS).

Cartea Alba publicată de CoESS și dedicată „Continuum-ului de Securitate” poate fi consultată pe site-ul CoESS:

https://www.coess.org/newsroom.php?page=white-papers

Ne bucurăm pentru succesul colegilor francezi și sperăm că noul legislativ rezultat în urma alegerilor din această lună va acorda mai multă atenție industriei noastre, pentru a ne permite să ținem pasul cu dezvoltările, dar și cu provocările actuale.

Cei care doresc să citească textul integral al legii pot accesa linkul de mai jos:

https://www.assemblee-nationale.fr/dyn/15/textes/l15b3452_proposition-loi

De: Gabriel Badea & Bogdan Buzdugan

Surse:

Club Sécurité Privée

https://www.lagazettedescommunes.com/710846/securite-privee-vers-un-encadrement-renforce/?abo=1

Please follow and like us:

  • 0
  • Share

Lasă un răspuns