„Securitatea Privată Participă Activ la Securitatea Economică a Țării”

Please follow and like us:

  • 0
  • Share

Gala OSPA Romania 2016  care a avut loc la Bucuresti pe 11 noiembrie anul trecut cu prilejul                Zilei Securitatii Private in Romania s-a bucurat de prezența unor importante oficialități, care, prin luările lor de cuvânt au subliniat importanța pe care sectorul securității private o are în economia noastră în special și în societatea românească în general.

Doamna Iolanda Stăniloiu,  la acea data, secretar de stat în cadrul Ministerului Muncii, Protecției Sociale, Familiei și Persoanelor Vârstnice (MMPSFPV), o bună cunoscătoare a realităților din industria noastră, a rostit un cuvant de deschidere a Seminarului #Best Value# pentru promovarea calităţii in serviciile de securitate privata. Am profitat de prezența domniei sale pentru a o întreba despre locul și rolul pe care, în opinia sa, îl ocupă sectorul securității private în economia României.

Iolanda Stăniloiu: Industria securității private participă activ la securitatea economică a țării în cel puţin în două ipostaze: în primul rând vorbim de rolul economic, pentru că din câte știu industria securității private oferă un loc de muncă pentru aproximativ 150.000 de oameni, oameni care își susțin financiar familiile, care plătesc taxe către stat și care contribuie astfel la binele social comun. De asemenea, trebuie să luăm în calcul rolul special pe care această industrie îl are în raport cu celelalte sectoare economice, fiindcă prin natura activităţii, asigură un climat propice dezvoltării altor agenţi economici. Nu cred că există vreo companie – din orice domeniu ar fi ea – care să nu aprecieze faptul că bunurile sale sunt în siguranță și că oamenii se pot concentra asupra a ceea ce fac știind că se află în siguranță.

OSPA: Industria securității private din România a evoluat mult în ultimul deceniu și jumătate?

I.S.: Prin privatizare, securitatea a devenit ceea ce unii numesc un produs de consum, a generat o piaţă nouă, cu proceduri și standarde de calitate specifice, devenind o alternativă eficientă, utilă și complementară la serviciile oferite de structurile specializate ale statului. Rolul său devine și mai important și în contextul  actual al creșterii provocărilor de securitate și insecurității globale. E meritul profesioniștilor din industria securității private care știu să facă din #agentul de pază# un generator de siguranță și securitate care se extinde dincolo de perimetrul strict în care își desfășoară activitatea.

OSPA: Creșterea pregătirii profesionale constituie una dintre condițiile pentru dezvoltarea unei industrii și creșterea valorii adăugate pe care ea o aduce. Considerați că este nevoie de o reglementare mai strictă a cerințelor de angajare a personalului în această industrie? Dar în privința obligațiilor ce revin firmelor care operează în acest sector?

I.S. : Pregătirea profesională continuă este cheia dezvoltării oricărei industrii, și cu atât mai mult este acest principiu valabil în cazul industriei de securitate unde introducerea de noi tehnologii se face în ritm accelerat. Reglementarea strictă a ceva ce este natural poate conduce, în opinia mea, la supra-reglementare și la blocaje în aplicare. Pe de alta parte, creșterea pregătirii profesionale este o cerință obiectivă pentru îmbunătățirea calității serviciilor. Este o balanță fină care trebuie păstrată. Acest demers, de reglementare, trebuie #citit# în două chei: avem pe de o parte reglementarea legală a  industriei în sine care impune niște obligații si standarde pentru cei ce lucrează în acest domeniu și, pe de altă parte,  trebuie să avem în vedere aplicarea corectă și consecventa a reglementărilor existente și mă refer aici de exemplu, la calitatea cursurilor de pregătire profesională și evaluarea corectă a cursanților, dar pot fi date și alte exemple.

OSPA: Cum considerați că este  mai bine, ca un sector de activitate precum cel al securității private să se auto-reglementeze printr-un cod de conduită profesională la care să adere toți operatorii economici, sau este necesar ca statul sa reglementeze absolut toate aspectele?

I.S.: S-ar putea să pară paradoxal ce o să spun, însă cred că auto-reglementarea este o obligație pentru orice industrie ajunsă la maturitate. A ști să te gospodărești singur, a ști să elaborezi un cod de conduită la care să se adere voluntar – sau pe care să-l impui ca standard profesional pentru toți operatorii – să urmărești să implementezi reglementările respective la nivel de companie și la nivel de individ – un astfel de mix mi se pare a fi soluția ideală. Statul trebuie  să intervină doar atunci când sunt derapaje, când sunt semne clare că indivizi sau companii nu respectă ceea ce au promis să respecte și să aplice fără excepții măsuri punitive severe care să readucă lucrurile pe făgașul lor normal, moral și legal. În sine, statul ar trebui să-și facă simțită prezența în economie doar prin măsuri de sprijin și stimulare a unei industrii indispensabile dezvoltării economice cum este cea a securitatii private și să asigure un cadru concurențial corect si egal pentru toți.

OSPA: Există inițiative legislative pe care Ministerul Muncii le-ar putea avea în vedere pentru a îmbunătăți activitatea în acest sector?

I.S. : Se discută mult despre salariul minim și cred că Ministerul Muncii ar trebui să acorde în continuare atenție foarte mare acestei chestiuni. Creșterea necontrolată a salariului minim pe economie poate genera reacții în lanț, greu de readus sub control. Nu poți discuta despre creșterea salariului minim făcând abstracție de productivitatea muncii care este încă redusă în România, dar și de posibilitatea reală a mediului privat și în special a întreprinderilor mici și mijlocii de a face față creșterii continui a costului salarial. În acest context nu pot fi ignorate  efectele secundare ale creșterilor salariului minim, dintre care cel mai cunoscut, probabil, este „munca la negru”. Știm cu toții cât de greu am reușit să fiscalizăm munca în anumite sectoare și să scoatem la lumină așa-numita economie gri, așa că din păcate simpla creștere a salariului minim în acest sector, dar și în general în servicii care utilizează intensiv forța de muncă  cu nivel redus de calificare, fără alte masuri corective și compensatorii nu va face decât să accentueze  fenomenul muncii nedeclarate și  deci nefiscalizate.

Tot în această privință, cred că la nivelul Ministerului Muncii trebuie continuat proiectul de creare a mecanismului de stabilire a nivelului salariului minim pe criterii obiective și transparente. Un astfel de mecanism ar fi benefic  pentru mediul de afaceri pentru că ar crește predictibilitatea în ceea ce privește evoluția costurilor salariale.

OSPA: Sunteți de părere că oamenii își iau suficiente măsuri pentru a-și proteja bunurile și/sau afacerile?

I.S.: În societatea românească, există încă puternică mentalitatea că Statul trebuie să aibă grijă de toate și trebuie să ia mai multe măsuri pentru protejarea atât a oamenilor cât și a bunurilor. Adevărul este că și oamenii și companiile trebuie să-și ia propriile măsuri de securitate, să investească pentru a-și apăra bunurile de cei care vor să și le însușească în mod ilicit. Cred că este necesară și o continuă comunicare și conștientizare a cetățenilor, a mediului de afaceri, asupra rolului serviciilor de securitate privată precum și a obligațiilor individuale care ne revin fiecăruia pentru a crește climatul de securitate atât în economie cât și în societate, în general.

OSPA: Se spune că este mai ușor să previi decât să tratezi. Care credeți că este rolul pe care ar trebui să și-l asume industria securității private în profilaxia fenomenului infracțional?

I.S.: Serviciile de securitate privată sunt furnizori de servicii de securitate la nivelul societății, fără îndoială, nu numai în perimetrul unde își desfășoară activitatea. Faptul că un agent de pază patrulează într-un mall, el nu numai că asigură paza bunurilor dintr-un magazin și împiedică furtul acestora, dar asigură și ordinea publică în zona respectivă. În general, cred ca există o colaborare naturală cu organele specializate ale statului cu atribuții în combaterea criminalității. Sunt convinsă că ambele părți – autoritățile statului și serviciile de securitate privată au început deja să facă pași împreună și unii spre alții, pentru dezvoltarea de facto a colaborării în profilaxia fenomenului infracțional, spre câștigul cetățeanului de rând.

A consemnat OVIDIU CONSTANTINESCU

Please follow and like us:

  • 0
  • Share

Lasă un răspuns