Evenimentele toamnei în industria românească a securității private

Reading Time: 2 minutes

Please follow and like us:

  • 0
  • Share

În această toamnă avem prevăzute două evenimente importante în securitatea privată românească.

Mai întâi, pe 28 septembrie, avem workshopul toamnei organizat de Asociația Națională a Evaluatorilor de Risc la Securitate Fizică din România (ANERSFR), care ne promite o manifestare interactivă reunind nu nuami evaluatori de risc, ci și tehnicieni și integratori de sisteme de securitate. Este pentru prima oară când ANERSFR organizează un eveniment la Timișoara.

În program se află prezentarea Ghidului Practic al Evaluatorului de Risc, o lucrare pentru care colectivul elaborator a fost premiat în cadrul Galei OSPA România din acest an, dar va fi abordat și subiectul certificării produselor de securitate mecanică și vor fi prezentate studii de caz și bune practici de către cei mai experimentați evaluatori de risc.

Apoi la jumătatea lunii octombrie, între 13 și 15, în cadrul superb oferit de Hotelul Lux Garden, colegii din cadrul Asociației Române pentru Tehnica de Securitate (ARTS) vor sărbători 20 de ani de la înființarea asociației cu o temă demnă de romanele științifico-fantastice: Amintiri Despre Viitor. Vor fi multe povești de spus și multe amintiri de depănat, iar pasionații de tehnologie vor vedea în cadrul unei miniexpoziții evoluția echipamentelor din anii 90, multe dintre ele fiind fabricate în România.

Sunt sigur că sunt multe lucruri interesante de spus despre aceste manifestări și de aceea sper să reușim, în următoarele săptămâni să discutăm cu președinții celor două asociații, domnii Liviu Mateescu și Aurel Catrinoiu, pentru a afla mai multe detalii despre aceste evenimente!

Și sigur, nu trebuie să uităm, că pe 15 noiembrie sărbătorim Ziua Securității Private în România!

Please follow and like us:

  • 0
  • Share

Lasă un răspuns