Aseară a avut loc o premieră în industria de securitate privată din România: o reuniune dedicată doamnelor care lucrează în domeniul securității private. Întâlnirea, organizată sub egida ASIS Chapter Romania de către Alina Filipiuc (membră a boardului ASIS Chapter Romania, Women in Security Liaison), s-a desfășurat în cadrul excepțional oferit de Palatul Noblesse.
Palatul Noblesse este deja de mulți ani în circuitul evenimentelor mondene cu ștaif din București, fiind una dintre primele clădiri emblematice ale Bucureștiului de odinioară salvată de la distrugere și căreia i s-a redat, cu foarte mult gust, strălucirea inițială. Este o clădire pentru care proprietarii actuali, cei care au realizat această restaurare creativă, merită toate laudele!
Întâlnirea a reușit să adune peste 20 de doamne din industria de securitate și a avut și două invitate speciale, pe Roxana Domnica, fondatoare a More Networking, și pe Magda Jianu, Senior Manager la Palo Alto Network, responsabilă de dezvoltarea comercială a companiei în partea noastră de lume. Acestea, prin tirul de întrebări inspirate la care le-a supus Alina, au reușit să ne ofere o proiecție a traiectoriei lor profesionale și a reușitei într-o lume a „bărbaților”.
Mi-aș fi dorit să aud mult mai multe povești de succes, pentru că se aflau în sală foarte multe doamne care au reușit profesional în domeniul securității private și care ar fi avut multe lucruri interesante de spus, dar pentru asta ne-ar fi trebuie mult mai mult timp…
Să sperăm că acesta a fost doar primul dintr-o serie de evenimente prin care să întoarcem lumina reflectoarelor spre colegele noastre, care cu grație și modestie își împing companiile unde lucrează spre reușită!
Multumim Alina, pentru o seară excelentă!